Cazul profesorului condamnat la închisoare pentru că a lovit doi copii | Avocatul Poporului cere să nu mai poată lucra

Cazul profesorului condamnat la închisoare pentru că a lovit doi copii | Avocatul Poporului cere să nu mai poată lucra
Publicat: 29/11/2019, 12:43

„Avocatul Poporului reprezintă interesele elevilor minori de la Școala Enea Grapini, din comuna Șanț, Bistrița-Năsăud, în procesul în care profesorul de sport este judecat pentru purtare abuzivă. În context, solicită aplicarea măsurii de siguranță constând în interzicerea exercitării profesiei de către respectivul cadru didactic”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului mai cere, între altele, directorului școlii, să facă o cercetare disciplinară în cazul profesorului acuzat, iar Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud să monitorizeze situația de la școală.

Părinții și elevi au protestat mai multe zile la rând în fața școlii din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud, față de întoarcerea profesorului de sport. Luni a fost nevoie de intervenția a peste 30 de jandarmi și polițiști care au asigurat ordinea, profesorul fiind huiduit, iar marți profesorul nu a fost lăsat să intre la ore. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud, Monica Buboly, declara, pentru MEDIAFAX, că în urma discuțiilor profesorul de sport acesta a depus o cerere de învoire pentru două săptămâni, timp în care se va încerca găsirea unei soluții.

Profesorul a declarat presei că este acuzat pe nedrept și se va întoarce la ore să își facă meseria.

Profesorul de sport a fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă după ce a lovit, în martie 2017 doi elevi, pe unul dintre ei cu palma, iar pe celălalt cu pumnul. Bărbatul nu era la primul incident de acest fel și a fost sancționat de mai multe ori inclusiv cu desfacerea contractului de muncă, însă instanța a obligat Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud să îl reangajeze.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”